Arhiva

Posts Tagged ‘Bucuresti’

Prima mea experienta politica

13 Februarie 2011 Lasă un comentariu

M-am gandit mult in ultimele zile daca asta este titlul corect, si daca asa ar trebui sa numesc intamplarea pe care o voi povesti in urmatorele randuri. Daca stau sa ma gandesc acum inca o data, nu gasesc nici o obiectie. Este o experienta de-a mea? Este! Este politica? Da, cum sa nu! Este prima de acest gen pentru mine? Pana acum, da! Dar sa lasam dezbaterile de genul asta teoretice pe alta data si sa inceapa povestirea.

Eram in anul 3 la facultate, si dupa ce in primii doi ani fusesem destul de activ intr-un ONG, acum nu prea mai aveam nimic de facut in afara cursurilor. Recunosc ca si in anii anteriori ma atrasese ideea de a face politica. Nu prea stiu exact de unde anume pasiunea asta, dar cert este ca am senzatia ca pot face ceva bun pentru semenii mei, ceea in definitiv este acelasi lucru cu a face politica.

Treceam des in perioada aia, in drum spre unul dintre cursurile mele, prin dreptul unei usi pe care scria „Sindicatul Studentilor”. Cateodata ma opream si ma uitam pe acea placuta mica pe care erau notate si doua nume. Nu le mai tin minte acum, dar nici nu cred ca mai conteaza atat de mult cine erau. Sigur nu se afla acum printre parlamentarii de azi, sau mai stii…

Apoi, in una dintre pauze, cel mai bun prieten al meu din facultate, Sorin, ma trage de-o parte si ma intreaba: „Cum ti s-ar parea daca ne-am inscrie in vreun partid?”. Raspund destul de repede: „Mi-ar placea, dar eu nu pot sa fac parte din orice partid! Pentru mine important e sa cred in platforma sau in ceea ce isi propune acel partid sa faca”. „Bine ma, lasa prostiile! Noi mergem undeva la sigur!”. Si zicand asta ma taraste pana la una dintre colegele noastre care venea mai rar pe la cursuri. Fara multa vorba, aflu ca ea deja facea parte dintr-un partid, din organizatia de tineret si deoarece se apropia campania electorala, aveau nevoie de membrii noi. De aceea, il intrebase pe Sorin daca nu era interesat de a se inscrie in partidul respectiv si ca ar putea sa faca si niste bani pe perioada campaniei electorale. Aflu ca partidul e PNL, ceea ce nu contravenea opiniilor mele legate de posibilile partide din care as fi putut face parte. Si ne da intalnire peste cateva zile la Primaria Sectorului 6 unde se va tine o „intrunire”.

Si iata ca fara sa fac nimic, una din dorintele mele din ultima perioada este aproape de a se indeplini. Nu numai ca nu m-am dus eu nicaieri, dar partidul a venit la mine sa ma roage daca nu as vrea sa fiu membru. Ce convenabil! Dar iata ca se mai intampla inca ceva la care nu ma asteptam. Vad in una dintre seri la televizor pe un tanar vorbind in numele unei organizatii de tineret a unui partid. Iar grafica televiziuni imi confirma ca este unul dintre cele doua persoane ale caror nume le vedeam pe acea usa din facultate. Deci se poate, mi-am zis. Iata ca exista tineri politicieni de varsta mea sau foarte apropiati care au expunere publica. Atunci a fost momentul in care m-am hotarat sa vad despre ce e vorba la acea intrunire de la primarie.

Dar prima dilema era sa aflu unde este Primaria Sectorului 6. Desi stateam de vreo 5 ani in sector, habar nu aveam pe unde este. Noroc cu internetul care m-a ajutat sa o gasesc destul de usor.

Ajunsi la primarie, eu si Sorin ne-am postat in primul hol si asteptam. Evident ca nu am mai vorbit cu colega care ne invitase si habar nu aveam in ce sala se tine, si nici macar ce fel de eveniment este. Norocul nostru ca era o vanzoleala grozava, o multime de oameni care aduceau diverse obiecte, alti care intrau si ieseau pur si simplu, sau altii care vorbeau intruna la telefoane. Asa ca nimeni nu a sesizat ca doua statui se postasera in holul primariei.

Beneficiind de un flux consistent de oameni, care toti mergeau in aceeasi directie, ne-am lasat si noi, la un moment dat, dusi odata cu ei. Asa am nimerit intr-o sala care semana cu un amfiteatru de la noi de la facultate si care avea cam vreo 200-300 de locuri. Sala era cam pe jumatate plina, asa ca nu ne-a fost greu sa gasim doua locuri in ultimul rand, asa cum ne placea si la cursuri. Important este sa fi cat mai aproape de iesire era filozofia noastra, de aceea am ales locurile alea.

Pana una alta, neintamplandu-se nimic interesant, ii urmaream pe ceilalti oameni din sala. Imediat mi-au atras atentia primele randuri care erau ticsite cu ceea ce am aflat mai tarziu ca se cheamau „seniorii”. Erau cativa pensionari care pentru mine nu aratau nicidecum a politicieni. Nici restul salii insa nu iesea prea mult in evidenta. De fapt cred ca cel mai evident lucru era ca toti cei pe care ii vedeam in sala erau foarte stersi.

De aceea cand au intrat vreo 10-12 insi cu costumele sclipind de parca erau acum scoase din cutie, pantofi lustruiti si multi etaland burti ce vorbeau de imbuibare, mi-am dat imediat seama ca sefii au sosit. Cineva chiar ne spusese inainte sa ne asezam sa ne cautam niste locuri ca pe culoarul ala o sa treaca sefii si el trebuie sa se asigure ca e gol.

Dar ce mai tura-vura. Abia cand unul dintre sefi s-a urcat la tribuna si a vorbit cam 30 de minute am inteles despre ce e vorba. Valeriu Stoica (da, el era) a vorbit ca un politician modern. Discursul nu avea nici un miez, era doar pentru a arata ca unul din liderii partidului se intalneste cu simpatizantii si colegii de partid. Si le cerea suportul in viitoare campanie electorala.

Curand aveam sa aflu si ce treaba avea discursul ala cu prezenta mea in sala. Pentru ca pe cand ne pregateam sa iesim, ne-am ciocnit cu colega noastra care ne recrutase. Bucuroasa ca ne vede, ne roaga sa asteptam putin pana da cateva indicatii unor colegi. Unuia ii spune sa ia maine niste afise de la tipografie iar celorlalti sa vina a doua zi la sediu ca sa se puna pe treaba. Cand se intoarce spre noi ne intreaba cum ni s-a parut. Am dat un raspuns doar ca sa nu tac, ceva in genul lui Stoica. Iar cand ne intreaba daca o sa venim maine la sediu, ii rapsundem in cor ca o sa ne mai gandim.

Afara, ramasi singuri, ne oprim o clipa, ne uitam unul la altul si izbucnim in ras. Pai ce isi inchipuiau astia de la PNL, ca o sa gaseasca forta de munca pe gratis sau foarte ieftina care sa le lipeasca lor afisele? Pentru ce sa facem chestia asta? Nu am sesizat vreo discutie despre ce vrea sa faca partidul cand ajunge la putere. Totul se lega numai de cum sa ajunga acolo. Dupa ce se intampla lucrul asta, sefii stiu mai bine ce e de facut. Noi, ca simpli membrii de partid, trebuie numai sa le ascultam indicatiile, sa lipim afise, eventual sa dezlipim afisele celorlalti candidanti si sa ne adunam cand ne cheama ca sa ii aclamam. Foarte caragielesc, dupa parearea noastra! Noroc ca eram destul de aproape de o terasa unde puteam sa ne racorim putin si sa mai face haz de politica romaneasca.

De atunci nu am mai incercat sa ma inscriu in niciun partid. Dar inca nu mi-am pierdut viziunea mea despre ce inseamna politica. Adica o ocupatie care presupune in mare munca in folosul comunitatii. Cativa oameni, politicienii, isi fac o ocupatie din a conduce comunitatea respectand interesele acesteia.

Mi-am reamintit aceasta poveste zilele acestea, cand am auzit despre crearea unei noi coalitii dintre trei partide aflate in opozitie. Aceeasi senzatie, ca nu conteaza decat acapararea puterii, mi-a lasat-o si aceasta alianta. O alianta care ne arata ca opozitia este destul de asemanatoare, desi partidele poarta nume diferite. Mi-e teama insa ca asemanarea este mai degraba in sens negativ decat in sens pozitiv. Dar asta e politica romaneasca contemporana!

Anunțuri

Cum am trait concertul GNR din Bucuresti

27 Septembrie 2010 Lasă un comentariu

E ziua marelui concert! Guns N’ Roses e pentru prima data in Romania si eu am bilete. Plec de la servici ca de obicei si ma grabesc spre locul de intalnire cu sotia mea. Ajungem in jur de 6 pe la Romexpo si, din prima privire, ne dam seama ca s-ar putea sa dureze pana intram inauntru. In fata intrarii erau adunati multi fani si abia daca puteai sa iti dai seama unde incepe si unde se termina coada. Ne asezam si noi pe unde ni se pare ca e capatul si asteptam sa vedem ce se intampla. Si deoarece coada se misca cu viteza celor comuniste, mai putem sa aruncam cate o ocheada catre ceilalti fani. Multi dintre ei par mai in varsta ca mine, ceea ce desigur ca e o mare usurare. Eram aproape sigur ca voi fi printre cei mai batrani dintre cei care vor veni la concert, dar m-am inselat. Bineinteles ca au fost si multi pustani si tineri, dar per ansamblu media de varsta cred ca era mai ridicata decat la alte concerte.

In timp ce admiram un tatuaj cu Guns al unui barbat intre doua varste cu vesta de piele si maieu, simt un gol in fata. Coada a inceput sa se miste brusc. Dar tot asa de brusc se si opreste dupa vreo trei metri. Tot imi e greu sa vad ce anume se intampla in fata. De nerabdare ma uitam la ceas din 5 in 5 secunde, dar timpul trecea la fel de molcom. Nu era decat 6 si un sfert cand aud din stanga mea „Ce ai de te uiti atat la ceas?”

Ma rog, dupa inca vreo doua hopuri din astea ne pomenim inautru. Rasuflu usurat ca am scapat de cele 2-3 pustoaice care barfeau in spatele meu si zburd spre a doua intrare. Aici suntem perchezitionati si se intra aproape ca la un meci. Ca la un meci prost organizat pentru ca am stat destul de mult la coada pana acum. Unul dintre bodyguarzi striga: „Baietii la baietii, fetele la fete!” Avea o voce cam groasa si nu prea imi doream sa nimeresc la „perchezitie” la el. Cu abilitate am ales alta intrare si dupa ce intru astept linistit sa treaca si sotia mea. In fata ei, o alta fata incearca sa intre cu cablul de alimentare de la laptop; desi nu avea laptop-ul la ea, dar s-a nimerit sa aiba cablul. Dupa indelungi negocieri reuseste, si dupa ea intra si Mona.

Inauntru primul lucru pe care l-am vazut a fost o constructie undeva pe jumatate, intre Normal Ring si Golden Ring care obstructiona cam 20% din culoarul celor din zona normala. Dupa aceeea, al doilea lucru pe care l-am sesizat a fost un nor gros de fum care se ridica din capatul zonei normale. Am crezut intai ca era un incediu, dar multimea adunata in jurul respectivelor zone plus mirosul m-au lamurit: erau gratargii cu mici. Tipic balcanic!

Dupa ce am decis zona in care vom sta, am inceput, rabdatori, sa asteptam. Incercam, cam din cinci in cinci minute sa verificam daca s-a mai pus vreun vlajgan sau vreo pitipoanca de 2 m in fata noastra. Din fericire, curand s-a aglomerat suficient ca oamenii sa nu se mai miste prea mult. Pe la 19:30, la cat stiam noi ca incepe sa cante trupa din deschidere, evaluam iar situatia: Desi nu erau decat vreo 5-6 randuri de persoane intre pozitia noastra si gardul dintre cele doua zone, aveam in fata atat eu cat si sotia mea, minim 2 persoane avand peste 1,80 m. Iar exact in fata noastra doua pitipoance care pareau ca au gresit concertul. La fiecare doua cuvinte neaparat spuneau „Manca-ti-as”. Probabil ca cineva le-a pacalit spunandu-le ca Guns N’ Roses canta hiturile lui Sorinel Copilul de Aur sau ale lui Guta. Ma rog, daca faceam un efort ridicandu-ma pe varfuri sau cautand o deschidere anume, puteam vedea o bucatica din scena.

Dar asteptam si nu se intampla nimic. Tehnicienii tot faceau teste, pe unele ecrane rulau reclame si se auzeau, la volum mai scazut, cateva melodii. Toate pareau asemanatoare stilului de la „Chinese Democracy” dar nici una nu cred ca o mai auzisem. Si nici nu prea imi placeau asa tare.

Cam pe cand ma chinuiam sa imi amintesc cum ii cheama pe cei care ar trebui sa urce in deschiderea concertului, aud pe cineva in spatele meu care vorbea la telefon. Aflase ca la stiri anuntasera ca cei de la Guns N’ Roses vor intarzia la propiul concert, pentru ca la ora 19 erau inca in Viena. Ceilalti fani erau de parere ca nu e nimic iesit din comun, pentru ca cei de la Guns N’ Roses sunt recunoscuti pentru un astfel de comportament.

Putin dupa 8 urca in final trupa din deschiderea concertului. Tot nu imi amintisem cum se numesc, dar nu prea mai ma interesa chestia asta. Eram deja destul de obosit incat imi pierise mare parte din cheful de concert. Tot ce imi doream era un scaun confortabil. Plus ca nici muzica acelei trupe nu era de natura sa imi deschida interesul. Ei cantau un gen de hard-rock pigmentat cu multe injuraturi pe care nu l-am savurat niciodata. Era prea dur pentru gusturile mele, cu prea putin lirism in melodii, axat in mare parte pe riff-uri puternice de chitara. Tot ce imi doream era sa coboare de pe scena si sa urce Guns. Credeam ca vor urca imediat pe scena dupa ce trupa din deschidere va termina.

Dupa o ora cei de la „Danko Jones” se decid sa isi termine recitalul si pleaca de pe scena. Singurul lucru pe care l-am lamurit intre timp a fost numele formatiei, pe care l-am inteles dupa ce l-au repetat de vreo 3 ori in pauzele dintre cantece. Din pacate sperantele mele s-au spulberat incetul cu incetul. Scena a ramas multa vreme goala dupa ce au plecat cei de la „Danko Jones”. Si asteptarea era dublata de o oboseala chinuitoare. Chiar nu am inteles de ce marile concerte rock se tin in timpul saptamanii. Mi-ar fi placut sa fie sambata ca sa fiu destul de odihnit si sa nu imi pese daca stateam vreo cateva ore in picioare. Dar asa, din ce in ce mai mult ma tenta sa ies din zona unde stateam si sa caut undeva in spate un loc unde sa pot sta jos.

Se facuse 10 si noi tot asteptam. Fanii erau destul de linistiti, doar din cand in cand mai fluierau anemic sau huiduiau. Oricum cred ca nici o manifestare mai vehementa nu ar fi rezolvat nimic. Guns tot atat ar fi intarziat. Pitipoancele din fata au plecat si am avut pentru cateva clipe un culoar prin care vedeam binisor. Bineinteles ca nu a rezistat mult si a fost „umplut” de alti lungani. Odata cu concertul asta mi-am dat seama ca sunt destul de scund de inaltime si imi doream cu ardoare sa fi fost si eu macar cu 5 centimetri mai inalt.

In sfarsit au intrat. Cine a mai avut nevoie sa se uite la ceas ca sa vada la ce ora au venit? Important e ca au venit, nu? Dar cei care au intrat pe scena nu prea semanau deloc cu rebelii anilor `90 pe care ii stiam. Axl era cam grasut, iar ceilalti nu ii recunosteam. Si nici cand au inceput sa cante, nu am fost impresionat. Am recunoscut pe ici, pe colo o parte din tonalitatile lui Axl, si melodiile semanau parca cu alea pe care le-am ascultat eu candva. Dar nu erau nici pe departe la acelasi nivel calitativ. Dar sa mai asteptam, sa nu ma pronunt chiar de la primele 2-3 piese. Entuziasmul publicului scadea drastic la fiecare melodie de pe albumul nou, dar renastea furibund la piesele consacrate.

Dupa ceva timp, nu ma mai concentram deloc la muzica. Eram din ce in ce mai obosit, coloana ma durea, picioarele ma intepau si nu ma mai interesa deloc show-ul cu efecte pirotehnice pe care l-au pregatit cei de la Guns N’ Roses. Verific cu sotia mea si imi dau seama ca si ea e la fel de obosita. Ii propun sa cautam o zona in spate unde sa ne asezam cateva minute. E de acord imediat si incepem sa vedem cum reusim sa iesim din mijlocul multimii. Fanii pe langa care treceam nu erau prea multumiti de initiativa noastra, dar miscarea mi-a facut bine. Parca nu mai simteam chiar asa multe ace in talpa si coloana incepuse sa ma mai lase. In fine, dupa vreo doua melodii ajungem pe la jumatea distantei pe care credeam ca o avem de parcurs. Profitand de o rampa pe care trebuia sa trecem, ne dam seama ca intreaga zona era plina si ca nu am fi gasit nici un loc unde sa stam. Decidem atunci sa ne indreptam spre iesire. Si dupa ce am mai stat cateva minute in apropierea iesirii, am hotarat sa mergem acasa.

Pe ansamblu a fost un concert destul de slabut, compensand doar prin faptul ca Guns N’ Roses nu a mai fost niciodata in Romania. Am ramas dupa concert cu senzatia ca am fost desconsiderati ca fani datorita intarzierii si pacaliti de organizatori care au adus un fel de sosii in loc de artistii pe care ii asteptam. In plus am ramas si cu cateva intrebari, printre care de ce se duc unii oamenii constant la concerte? Pentru ca, de regula, melodiile din concert nu au cum sa sune la fel de bine ca in studio. Plus mare parte din fani nu vad nimic decat pe ecranele din zona scenei. Poate singura explicatie plauzibila este un show ingenios combinat cu multe efecte de luminii si pirotehnice. Pentru mine sunetul nu ar fi un punct forte al concertelor, pentru ca nu as fi dispus sa platesc bani doar ca sa pot asculta muzica foarte tare. Prefer sa folosesc castile pentru asta. Dar oricum e o intrebare la care nu pot raspunde singur si nici acum.

De ce m-am dus la concertul Guns N’ Roses din Bucuresti

27 Septembrie 2010 Lasă un comentariu

In seara de 21 Septembrie 2010 a fost un concert eveniment in Bucuresti, pentru ca a fost primul concert Guns N’ Roses in Romania. Nu stiu sigur despre voi, dar eu am asteptat acest concert de prin 1992. Eram la o ora de limba engleza cand mi-am dat seama prima data de lucrul asta. A fost o ora inedita, pentru ca pentru prima oara, doamna profesoara ne-a solicitat, noua elevilor, sa aducem o melodie in limba engleza care ne place, pentru a extrage versurile si a le traduce. Bineinteles ca pe vremea aceea nu exista Google si nici site-uri de unde puteai descarca versurile melodiilor. Asa ca un coleg a adus albumul dublu de la Guns N’ Roses „Use Your Illusion” si a recomandat sa ascultam si sa traducem „November Rain”. Recunosc ca nu ascultasem pana atunci cu prea mare atentie formatia asta si am fost foarte surprins de melodie. Pe loc am devenit, si am si ramas, fanul formatiei. Atunci a fost, probabil, pentru prima data cand mi-am dorit sa vina Guns N’ Roses in Romania. Desi, cred ca daca ar fi venit in perioada respectiva, probabil ca mi-ar fi fost greu sa fac rost de bani pentru a-i vedea.

Ulterior, Guns au trecut prin numeroase momente tulburi si multi dintre membri care au contribuit la „Appetite for Distruction” si „Use Your Illusion” au plecat. Axl Rose a ramas insa pe loc si a incercat sa refaca gloria pierduta incropind o trupa si lansand un nou album la finalul lui 2009. Multi cred ca au auzit de „Chinese Democracy” albumul despre care Axl Rose spunea ca se afla in lucru de prin 1995-1996. In 2005 deja fusese considerat drept cel mai scump album niciodata lansat, strangand deja 13 milioane de dolari la categoria costuri. Si, odata cu acest album trupa a decis din nou sa faca un turneu de promovare, care pe langa alte tari mai putin vizitate de trupele mari, a inclus si Romania.

Deci, dupa vreo 18 ani formatia mea preferata a decis sa includa si un concert in Romania. Totul parea perfect, pentru ca acum nu mai eram un elev care cu greu si-ar fi permis sa mearga la un concert mare. Si acum vreo 6 luni cand am auzit aceasta stire, m-am bucurat destul de mult. Ce nu stiam eu era ca, Guns N’ Roses care a venit la Bucuresti, nu prea semana cu formatia de acum 18 ani. Si dupa ce am gasit niste inregistrari de la concertele din acelasi turneu dar din alte tari, am fost destul de dezamagit. Axl Rose parea sa nu mai aiba vocea care l-a facut celebru, si nici nu prea mai arata ca in videoclipurile pe care le stiam eu. Mai mult, ceilalti membri ai formatiei cu exceptia lui Dizzy Reed, nu imi spuneau nimic. Iar apoi, cand am ascultat si albumul „Chinese Democracy”, care nu m-a impresionat prea tare, mi s-a zdruncinat serios dorinta de a merge la concertul asta.

Pana la urma, odata cu trecerea timpului ma gandeam destul de serios sa ma duc sa ii vad. Totusi, era vorba de formatia mea preferata inca de pe vremea cand eram elev. Si nu prea am mers la multe concerte in aer liber. Daca nu mergeam acum, atunci pentru ce formatie sa o fac?

In ajutorul meu, chiar cand eram destul de nehotarat, au venit colegii mei de munca care au aflat de pasiunea mea pentru Guns N’ Roses si au profitat sa imi ofere cel mai frumos cadou de ziua mea din ultimii ani. Asa ca, pe la finalul lui august, am transat definitiv problema: Merg la concertul Guns N’ Roses din Bucuresti!

A little tea, a little chat

notgettingenough's book reviews

CreativeMonkeyz

Website dedicat artei - contine tutoriale video (Photoshop, After Effects, Illustrator, Cinema 4D,etc.) si elemente grafice gratuite, precum si news-uri art-related si galerii inspirationale

Dollo zice Bine

Ideile sunt fundatia lumii

Ideile sunt fundatia lumii

simply bucharest: a league of gentlemen

Ideile sunt fundatia lumii

joc fecund

b a l e t r i s t i c ă

Defilări egocentrice

... rupte din coasta si suflet

David Gaughran

Let's Get Digital

Live to Write - Write to Live

We live to write and write to live ... professional writers talk about the craft and business of writing

bloguldelatara

D'ale gurii de prin gradina si curtea de la tara

%d blogeri au apreciat asta: