De ce să citesc?

13 Octombrie 2015 1 comentariu

O multime de carti isi asteapta cititorii

O multime de cărți își așteaptă cititorii

În ultimii ani au apărut numeroase sondaje sau articole care arată că în România se citește din ce în ce mai puțin1 (comparativ cu alții). Mult, puțin, ambii sunt termeni relativi. Dar când aproape jumatate din cei intervievați pentru un sondaj2 admit că în ultimul an nu au deschis nicio carte, eu cred că fenomenul devine îngrijorător.

Să revin decin la întrebarea din titlu. Pentru mine, și nu pretind că eu aș deține adevărul universal, lectura îmi stimulează imaginația. E un miracol modul în care creierul ia semnele alea de pe hârtie și le transformă în concepte și imagini. Înlățuite în mintea mea, de cele mai multe ori lectura unei cărți bune (în care te identifici cu un personaj) poate genera emoții și trăiri aproape ca cele din viața reală. Am zis aproape, deci nu e chiar un fel de Second Life.

Pentru mine, experiența cititului este mai bună decât alte forme de petrecere a timpului liber care pot părea similare la prima vedere, precum filmele, televiziunea sau jocurile pe calculator. Atât filmele cât și televiziunea mi se par că solicită prea puțin imaginația; totul este deja acolo, ca spectator nu trebuie să îți imaginezi nimic. Jocurile pe calculator au în plus faptul că interacționezi cu ele și prin acțiunile tale poți schimba cursul acestora. Totuși au o limită inerentă dată de faptul că sunt doar programe de calculator și nu pot reacționa dincolo de elementele deja existente în ele, așa că devin plictisitoare. Nu prea le poți compara cu necunoscutul care așteaptă după ce deschizi o carte nouă, iar uneori aproape la fiecare pagină.

Cititul este distractiv si usor de facut

Cititul – una dintre cele mai simple și necostisitoare activități: ai nevoie doar de timp si de o carte

Scriind rândurile de mai sus, mi-am adus aminte de o întâmplare din care se pot trage niște concluzii interesante. Participam la un examen pentru carnetul de șoferi (rezervat doar celor care îl aveau suspendat și trebuiau re-examinați – da, a existat așa ceva cândva în codul rutier), iar printre ceilalți care susțineau examenul era și o persoană care constant cerea ajutorul polițistului supraveghetor pentru că nu înțelegea ce scrie. Era o persoană în jur de 30 de ani, probabil din mediul rural, care se vedea că muncea de la o vârstă fragedă și nu prea a avut timp să treacă pe la școală. Imediat după ce a părăsit sala, polițistul supraveghetor ne-a zis nouă celor rămași: “Băi, dacă nici nu știi să citești, de ce mai vii la examenul de carnet. Mai puneți și voi mâna pe o carte, un ziar (cred că se gândea la Libertatea sau Click), o integramă, că nu strică!” Iar cel care vorbea era un exponent ideal al caricaturilor de polițiști semi-docți parodiați atât de des. În ciuda hilarului situației (abia mi-am abținut hohotele de râs), reiau și eu același îndemn. Doar că eu nu vă rog să citiți ziare de scandal sau să faceți integrame (nu cred că polițistul în cauză “citea” mai mult decât celebrele poze de la pagina 5 și câteva rânduri în cazul articolelor de scandal), ci mai degrabă vă invit să descoperiți (sau să o faceți mai des) literatura de calitate. Merită!

În final, vă las cu un citat din George R. R. Martin (autorul seriei din care face parte Urzeala Tronurilor) “Cel care citește trăiește o sută de vieți, iar cel care nu o face niciodată trăiește doar una și vă invit să răspundeți și voi la întrebarea “De ce merită să citesc?” folosind comentariile acestui articol. Iată câteva posibile variante:

  1. Pentru că trebuie (așa mi se cere la școală/locul de muncă)
  2. Pentru că e cea mai tare formă de petrecere a timpului liber
  3. Pentru că îmi place și atât (de ce să dau explicații)
  4. Pentru că alții o fac (atunci de ce nu ar fi bine și pentru mine)
  5. Nu știu / Nu m-am gândit încă
  6. Alt motiv (detaliați, vă rog)

1. Câteva articole pentru cine dorește să afle mai multe: articol1, articol2, articol3
2. Este vorba de acest sondaj


Surse fotografii:
1 – Interior cu biblioteca din Stockholm sursa
2 – Cuplu citind sursa

Anunțuri

Chestiunea Bacaloriatului


Mult râvnita diplomă

De câteva zile majoritatea știrilor vuiesc despre „dezastrul Bacalaureatului”. Pentru al doilea an consecutiv, încă nu au înțeles redactorii știrilor ca abia rezultatele din 2011 și 2012 la BAC arată o stare de lucruri normala. Asta pentru ca de la începutul anilor ’90, interesul tinerilor pentru sistemul educațional a scăzut constant. În ciuda acestui fapt, procentul celor care promovau Bacalaureatul s-a menținut destul de ridicat. Pare un paradox, dar la o analiză mai atenta, nu este. Câteva situații statistice interesante puteți găsi în acest articol. Este evident din primul grafic că în ultimii doi ani promovabilitatea la BAC a scăzut la jumătate față de anii trecuți.

Să le luam pe rând. În prima fază, să încercăm să analizăm importanța educației în sistemul de valori pre-decembriste. Încă din perioada interbelică, și poate și mai dinainte, era adânc înrădăcinată în concepția de viață a țăranilor, și nu numai, că învățătura te face OM. În multe romane și nuvele din perioada respectivă este evidentă această convingere. Dar nu e vorba doar de literatură. Concepția asta este adânc înrădăcinată în gândirea părinților mei, a majorității covârșitoare a rudelor și a celor din generațiile mai mari ca ale mele pe care i-am cunoscut pană acum. Cred că excepțiile sunt destul de rare în rândul persoanelor de peste 40 de ani.

Mai târziu însă, adică începând cu anii ’90, situația s-a transformat rapid. Apariția „băieților deștepți”, îmbogățiți peste noapte, de regulă cu o brumă de cultură sau chiar veritabili tabula rasa, au demonstrat că nu ai nevoie de licențe sau masterate pentru a reuși în viață. Unii tineri, influențați de aceste modele, au început să se gândească că e mult prea greu sa îți tocești coatele prin școli ani buni, în loc să te arunci direct în viață și, cu un tun reușit, să rezolvi toate problemele. Bineînțeles că nu contează amănuntul ca doar câțiva reușesc, pe când majoritatea eșuează lamentabil.

Problema este că sistemul educațional necesită 10 clase obligatoriu (pentru mai multe detalii puteți citi acest articol). Iar apoi, dacă ai făcut atâtea clase, de ce să nu iei și BAC-ul? Pana la urma ce a fost mai greu a trecut. Iar cei care nu gândesc așa, îngroașă rândurile celor care abandonează școala sau chiulesc pe rupte. Din întâmplare am văzut câteva cataloage din anul școlar anterior iar numărul absențelor era mult prea mare. Nu am reținut cifre, dar față de ceea ce se întâmpla pe vremea când eram eu școlar, diferențele sunt evidente.

A treia problema este scăderea natalității începând cu anii ’90. Deși la prima vedere nu pare să aibă legătură cu BAC-ul, de fapt această scădere a dus la scăderea cerințelor profesorilor la presiunea directorilor de a conserva pe cât posibil numărul de elevi și numărul de clase. În schimb, aceasta face ca finanțarea de la buget să rămână la același nivel.

A patra problemă este desființarea învățământului profesional, care a generat migrația unui număr de elevi de la profilul respectiv care nu necesita examen de Bacalaureat la învățământul liceal. Deși poate sa nu pară o idee rea, trebuie sa ținem cont că nu toți tinerii trebuie sa finalizeze filiera teoretică, pentru că nu toată lumea vrea sau poate să se pregătească de continuarea studiilor cu facultate. Vorba aceea din Amintirile lui Creangă „Dacă toată lumea ar învăţa carte, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele„.

A cincea problemă, și poate singura generată în mod cert de instabilitatea și  „profesionalismul” politicii românești de după ’90, este reprezentată de desele reforme din învățământ, mai ales la formatul Bacalaureatului. Nici nu prea mai pare de mirare că fiecare ministru al educației a dorit să facă reformă și a schimbat măcar câte ceva, „pe ici, pe colo, în punctele esențiale„, cum spunea alt mare scriitor român.

Șantierele patriei

Când ai un sistem în care participanții nu mai sunt motivați să îl urmeze, instituțiile din sistem își fură singure căciula ca să își păstreze posturile și finanțările, nu oferi alternative celor care nu vor doar teorie sau au înclinare pentru o meserie și în plus la fiecare câțiva ani schimbi câteva ceva, nu e nici o mirare ca el este bolnav. Și în loc să creeze forța de muncă a viitorului, pregătită pentru economia europeană, va crea șomeri, infractori și „descurcăreți”.

Soluțiile nu sunt deloc complicate: refacerea filierei tehnice și profesionale, schimbarea formei de finanțare de la număr de elevi înscriși la performanțele acestora și eventual introducerea unui examen de Bacalaureat tip B pentru cei care nu doresc neapărat să urmeze o facultate, de o dificultate mai redusă. Ceva pași în direcția celei de-a doua soluții propuse de mine, văd că s-au întâmplat, dar doar aceasta de una singură, nu va funcționa. Altfel o să ajungem sa citim cât de curând povestea unui nou Dl. Goe: „Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’ mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai.

Regalitatea la inceput de secol XXI in Romania

30 Noiembrie 2011 Lasă un comentariu

De multe ori m-am intrebat in ultimii ani daca Casa Regala a Romaniei este doar un simbol al trecutului pentru tara noastra sau daca are un posibil rol de jucat si in viitor. Dezbateri pe aceeasi tema vad mereu in ziare sau la televizor si stiu sigur ca nici acest articol nu va transa definitiv subiectul. Nici nu as putea avea pretentia asta, dar nici nu imi propun sa epuizez discutia.

Emblema Regatului Romaniei

Inainte insa de a discuta despre viitor, cred eu ca e bine, sa ne uitam putin in urma si sa ne reamintim ce a insemnat Casa Regala pentru Romania. Desi propaganda comunista s-a straduit destul de mult sa denigreze Casa Regala, fiind oarecum o activitate normala pentru regimurile dictatoriale care s-au straduit sa construiasca o societate noua pe baze noi, totusi in memoria unor romani au mai ramas amintiri bune legate de aceasta institutie. Nu e deloc usor sa uiti de obtinerea independentei si de Romania Mare, un vis pentru multi romani. De asemenea, perioada interbelica a fost una foarte buna pentru multe domenii si multi isi amintesc nostalgic de ea. Totusi, perioada respectiva a fost si turbulenta, marcata de doua razboaie mondiale, de trei dictaturi in preajma celui de-al doilea si inca cateva razboaie de amploare mai mica. Nu a fost deci greu pentru regimul comunist sa exacerbeze unele dintre defectele regimului trecut si sa le foloseasca pentru a incerca sa ii distruga imaginea.

Asa ca, nu e de mirare ca am intalnit multi oameni care cred cu tarie si acum ca reinstaurarea Monarhiei in Romania ar readuce anumite tare din perioada respectiva, precum marii latifundiari, antisemitismul sau dictaturile de dreapta. Cred ca acesta este cel mai mare obstacol in calea restaurarii Monarhiei in Romania: multi romani au retinut doar partea negativa din perioada Regatului.

In alte tari, unde monarhia a rezistat tulburatului secol XX, aceasta pare sa reziste mai degraba prin prisma traditiei si nu neaparat a utilitatii. In Marea Britanie, aceasta costa aproximativ 40 de milioane de lire sterline. E adevarat ca sunt si venituri pe care aceasta le aduce, dar e greu de crezut ca o monarhie mai noua si mai putin cunoscuta cum ar fi cea din Romania se va putea autofinanta. Si, desi in acest moment aproximativ 72% din cetatenii britanici considera ca Marea Britanie trebuie sa ramana monarhie (sondaj 2006), un alt studiu al aceleiasi organizatii releva ca 70% din aceeasi cetateni cred ca peste 50 de ani Marea Britanie va fi republica.

Pe de alta parte, analizand situatia impartial si logic, ce avantaje ar putea aduce reinstaurarea monarhiei in Romania? Aparent nu pare sa fie nimic deosebit din trecerea de la republica la monarhie, doar schimbarea institutiei de reprezentare a statului. De fapt, schimbarile ar putea sa fie mult mai profunde. In primul rand trecerea la o monarhie cu adevarat parlamentara in loc de struto-camila actuala de republica prezidentialo-parlamentara. Asta inseamna ca Parlamentul va deveni principala institutie legislativa, preluand parte din prerogrativele actualei institutii prezidentiale. Benefic in aceasta schimbare ar fi faptul ca Parlamentul ar capata mai multe puteri, institutie care este mult mai democratica decat un singur om.

In al doilea rand, trecerea la monarhie va crea o impartialitate certa in institutia reprezentativa. Stim cu totii ca, Constitutia Romaniei prevede ca presedintele sa fie independent, neafiliat nici unui partid. In realitate stim foarte bine ca acest lucru nu se intampla decat in aparenta: candidatul castigator demisioneaza din partidul care l-a sustinut pe perioada campaniei electorale, dar de fapt ramane prin deciziile pe care le ia un membru al acelui partid dar fara viza pe carnet. Din 1990 incoace este evident ca fiecare presedinte pe care Romania l-a avut a fost doar in acte neutru, deciziile si discursurile sale fiind evidente in favoarea partidului din care a provenit si in care, de cele mai multe ori, s-a reintors dupa epuizarea mandatelor.

In al treilea rand, alegerile generale ar putea sa se concentreze pe ceea ce e important: alegerea primului ministru. Cred ca este inoportuna alegerea presedintelui cand, de fapt, cel care conduce tara in sistemul actual este primul ministru. E adevarat ca presedintele numeste primul ministru, iar parlamentul il valideaza, dar este atat de indirect controlul populatiei asupra acestei functii cheie incat cateodata ma intreb daca intr-adevar primul ministru numit ar fi si cel ales.

Unii ar putea spune ca unele dintre aceste lucruri se pot realiza si cu o republica parlamentara pura, de genul celei din Germania. E adevarat si, oricare dintre aceste alternative, pot duce la un rezultat similar. Parerea mea personala este insa ca monarhia ar aduce acel plus de impartialitate care ar fi greu de obtinut in cazul republicii deoarece orice candidat are nevoie de sustinerea unui partid puternic. Pentru acea sustinere nu este exclus si sa vrea ceva in schimb. Intrebarea este ce?

Prima mea experienta politica

13 Februarie 2011 Lasă un comentariu

M-am gandit mult in ultimele zile daca asta este titlul corect, si daca asa ar trebui sa numesc intamplarea pe care o voi povesti in urmatorele randuri. Daca stau sa ma gandesc acum inca o data, nu gasesc nici o obiectie. Este o experienta de-a mea? Este! Este politica? Da, cum sa nu! Este prima de acest gen pentru mine? Pana acum, da! Dar sa lasam dezbaterile de genul asta teoretice pe alta data si sa inceapa povestirea.

Eram in anul 3 la facultate, si dupa ce in primii doi ani fusesem destul de activ intr-un ONG, acum nu prea mai aveam nimic de facut in afara cursurilor. Recunosc ca si in anii anteriori ma atrasese ideea de a face politica. Nu prea stiu exact de unde anume pasiunea asta, dar cert este ca am senzatia ca pot face ceva bun pentru semenii mei, ceea in definitiv este acelasi lucru cu a face politica.

Treceam des in perioada aia, in drum spre unul dintre cursurile mele, prin dreptul unei usi pe care scria „Sindicatul Studentilor”. Cateodata ma opream si ma uitam pe acea placuta mica pe care erau notate si doua nume. Nu le mai tin minte acum, dar nici nu cred ca mai conteaza atat de mult cine erau. Sigur nu se afla acum printre parlamentarii de azi, sau mai stii…

Apoi, in una dintre pauze, cel mai bun prieten al meu din facultate, Sorin, ma trage de-o parte si ma intreaba: „Cum ti s-ar parea daca ne-am inscrie in vreun partid?”. Raspund destul de repede: „Mi-ar placea, dar eu nu pot sa fac parte din orice partid! Pentru mine important e sa cred in platforma sau in ceea ce isi propune acel partid sa faca”. „Bine ma, lasa prostiile! Noi mergem undeva la sigur!”. Si zicand asta ma taraste pana la una dintre colegele noastre care venea mai rar pe la cursuri. Fara multa vorba, aflu ca ea deja facea parte dintr-un partid, din organizatia de tineret si deoarece se apropia campania electorala, aveau nevoie de membrii noi. De aceea, il intrebase pe Sorin daca nu era interesat de a se inscrie in partidul respectiv si ca ar putea sa faca si niste bani pe perioada campaniei electorale. Aflu ca partidul e PNL, ceea ce nu contravenea opiniilor mele legate de posibilile partide din care as fi putut face parte. Si ne da intalnire peste cateva zile la Primaria Sectorului 6 unde se va tine o „intrunire”.

Si iata ca fara sa fac nimic, una din dorintele mele din ultima perioada este aproape de a se indeplini. Nu numai ca nu m-am dus eu nicaieri, dar partidul a venit la mine sa ma roage daca nu as vrea sa fiu membru. Ce convenabil! Dar iata ca se mai intampla inca ceva la care nu ma asteptam. Vad in una dintre seri la televizor pe un tanar vorbind in numele unei organizatii de tineret a unui partid. Iar grafica televiziuni imi confirma ca este unul dintre cele doua persoane ale caror nume le vedeam pe acea usa din facultate. Deci se poate, mi-am zis. Iata ca exista tineri politicieni de varsta mea sau foarte apropiati care au expunere publica. Atunci a fost momentul in care m-am hotarat sa vad despre ce e vorba la acea intrunire de la primarie.

Dar prima dilema era sa aflu unde este Primaria Sectorului 6. Desi stateam de vreo 5 ani in sector, habar nu aveam pe unde este. Noroc cu internetul care m-a ajutat sa o gasesc destul de usor.

Ajunsi la primarie, eu si Sorin ne-am postat in primul hol si asteptam. Evident ca nu am mai vorbit cu colega care ne invitase si habar nu aveam in ce sala se tine, si nici macar ce fel de eveniment este. Norocul nostru ca era o vanzoleala grozava, o multime de oameni care aduceau diverse obiecte, alti care intrau si ieseau pur si simplu, sau altii care vorbeau intruna la telefoane. Asa ca nimeni nu a sesizat ca doua statui se postasera in holul primariei.

Beneficiind de un flux consistent de oameni, care toti mergeau in aceeasi directie, ne-am lasat si noi, la un moment dat, dusi odata cu ei. Asa am nimerit intr-o sala care semana cu un amfiteatru de la noi de la facultate si care avea cam vreo 200-300 de locuri. Sala era cam pe jumatate plina, asa ca nu ne-a fost greu sa gasim doua locuri in ultimul rand, asa cum ne placea si la cursuri. Important este sa fi cat mai aproape de iesire era filozofia noastra, de aceea am ales locurile alea.

Pana una alta, neintamplandu-se nimic interesant, ii urmaream pe ceilalti oameni din sala. Imediat mi-au atras atentia primele randuri care erau ticsite cu ceea ce am aflat mai tarziu ca se cheamau „seniorii”. Erau cativa pensionari care pentru mine nu aratau nicidecum a politicieni. Nici restul salii insa nu iesea prea mult in evidenta. De fapt cred ca cel mai evident lucru era ca toti cei pe care ii vedeam in sala erau foarte stersi.

De aceea cand au intrat vreo 10-12 insi cu costumele sclipind de parca erau acum scoase din cutie, pantofi lustruiti si multi etaland burti ce vorbeau de imbuibare, mi-am dat imediat seama ca sefii au sosit. Cineva chiar ne spusese inainte sa ne asezam sa ne cautam niste locuri ca pe culoarul ala o sa treaca sefii si el trebuie sa se asigure ca e gol.

Dar ce mai tura-vura. Abia cand unul dintre sefi s-a urcat la tribuna si a vorbit cam 30 de minute am inteles despre ce e vorba. Valeriu Stoica (da, el era) a vorbit ca un politician modern. Discursul nu avea nici un miez, era doar pentru a arata ca unul din liderii partidului se intalneste cu simpatizantii si colegii de partid. Si le cerea suportul in viitoare campanie electorala.

Curand aveam sa aflu si ce treaba avea discursul ala cu prezenta mea in sala. Pentru ca pe cand ne pregateam sa iesim, ne-am ciocnit cu colega noastra care ne recrutase. Bucuroasa ca ne vede, ne roaga sa asteptam putin pana da cateva indicatii unor colegi. Unuia ii spune sa ia maine niste afise de la tipografie iar celorlalti sa vina a doua zi la sediu ca sa se puna pe treaba. Cand se intoarce spre noi ne intreaba cum ni s-a parut. Am dat un raspuns doar ca sa nu tac, ceva in genul lui Stoica. Iar cand ne intreaba daca o sa venim maine la sediu, ii rapsundem in cor ca o sa ne mai gandim.

Afara, ramasi singuri, ne oprim o clipa, ne uitam unul la altul si izbucnim in ras. Pai ce isi inchipuiau astia de la PNL, ca o sa gaseasca forta de munca pe gratis sau foarte ieftina care sa le lipeasca lor afisele? Pentru ce sa facem chestia asta? Nu am sesizat vreo discutie despre ce vrea sa faca partidul cand ajunge la putere. Totul se lega numai de cum sa ajunga acolo. Dupa ce se intampla lucrul asta, sefii stiu mai bine ce e de facut. Noi, ca simpli membrii de partid, trebuie numai sa le ascultam indicatiile, sa lipim afise, eventual sa dezlipim afisele celorlalti candidanti si sa ne adunam cand ne cheama ca sa ii aclamam. Foarte caragielesc, dupa parearea noastra! Noroc ca eram destul de aproape de o terasa unde puteam sa ne racorim putin si sa mai face haz de politica romaneasca.

De atunci nu am mai incercat sa ma inscriu in niciun partid. Dar inca nu mi-am pierdut viziunea mea despre ce inseamna politica. Adica o ocupatie care presupune in mare munca in folosul comunitatii. Cativa oameni, politicienii, isi fac o ocupatie din a conduce comunitatea respectand interesele acesteia.

Mi-am reamintit aceasta poveste zilele acestea, cand am auzit despre crearea unei noi coalitii dintre trei partide aflate in opozitie. Aceeasi senzatie, ca nu conteaza decat acapararea puterii, mi-a lasat-o si aceasta alianta. O alianta care ne arata ca opozitia este destul de asemanatoare, desi partidele poarta nume diferite. Mi-e teama insa ca asemanarea este mai degraba in sens negativ decat in sens pozitiv. Dar asta e politica romaneasca contemporana!

Peripetii cu oamenii de la cablu


Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai.” scria I. L. Caragiale in „Dl. Goe”. Asa si eu mi-am zis acum mai mult de o luna, ca sa nu mai raman sa ma uit pe cele cateva canale de la operatorul meu de cablu, mi-am promis sa semnez un contract cu firma R..-R… Pe langa grila extinsa in care erau incluse mult mai multe canale cu documentare, cei de la R..-R.. au si canalele cu transmisiuni sportive.

De peste un an de zile, cand puteam intrerupe contractul existent fara penalitati, imi propusesem sa fac aceasta schimbare. Dar, din comoditate in mare parte, am tot amanat sa fac schimbarea asta pana prin noiembrie 2010. Si, in ciuda tuturor avertismentelor prietenilor si cunoscutilor mei care au mai avut de-a face cu firma asta, pe la jumatate lui noiembrie semnez un contract cu ei si il reziliez pe cel al vechiul operator de cablu si de internet. Iar, pentru ca nu ma grabesc prea tare, stabilesc impreuna cu agentul R..-R.. ca termen de instalare 4 decembrie. Era o sambata, prima din decembrie iar ei imi propusesera sa vina chiar si in cateva zile.

Pe 4 decembrie, in intervalul orar stabilit am asteptat in van echipa de instalare. I-am sunat sa aflu ce s-a intamplat si bineinteles ca nu am rezolvat nimic. Astrele nu erau aliniate si bineinteles ca nu au putut sa imi instaleze serviciul. Le-am scris ulterior apelului o scrisoare pe care o reproduc, cu exceptia unor cifre, mai jos:

Scrisoare deschisa catre R..-R..

Buna ziua,

Numele meu este Bogdan Paraschiv si am incheiat cu societatea dumneavoastra contractul XXXXXXX/19.11.2010. La incheierea contractului eu si agentul R..-R.. numarul XXXX am stabilit ca instalarea serviciilor aferente contractului se va face la data 04.12.2010 in intervalul orar 9-12. Deoarece colegii dumneavoastra care trebuiau sa faca instalarea nu au sosit la adresa de instalare in intervalul respectiv, am apelat serviciul de asistenta tehnica. Reprezentatul serviciului de asistenta tehnica cu care discutam mi-a comunicat ca instalarea nu a fost efectuata datorita faptului ca nu sunt pe lista de instalari din data de 04.12.2010. Pentru rezolvarea acestei probleme a ridicat un tichet cu numarul XXXXXXXX si mi-a comunicat ca in cursul zilei de azi voi fi contactat de departamentul instalari pentru a stabili un nou interval orar pentru instalare.

Deoarece nu am fost contactat de nici o persoana de la instalare in decurs de peste 2 ore am revenit la asistenta tehnica in jurul orei 14:00 aceeasi zi. Colega dumneavoastra cu care am discutat mi-a transmis ca motivul pentru care nu s-a efectuat instalarea este ca nu ma aflu pe lista de instalri din ziua 04.12.2010. Mi-a solicitat sa ii transmit cine mi-a spus ca instalarea se va face in data si intervalul orar mentionate, iar dupa verificari in sistem, mi-a confirmat ca figurez cu o programare in ziua si la ora respectiva. Motivul pentru care aceasta programare nu se regaseste pe lista de instalarii nu a putut sa mi-l comunice. Ca si colegul dansei cu care discutasem cu aproximativ 2 ore in urma, mi-a transmis ca colegii de la instalari ma vor contacta pentru a stabili un nou interval. Doar ca dansa nu a dorit sa se pronunte sub nici un fel legat de data si ora cand ma vor suna colegii de la instalarii.

Impresia mea dupa acest prim contact cu compania dumneavoastra este de lipsa totala de profesionalism din partea angajatilor si incapacitatea de a solutiona eficient o situatie in care unul dintre angajati a gresit sau a uitat sa faca ceva. Sunt din ce in ce mai sceptic ca restul serviciilor companiei dumneavoastra se ridica peste acest nivel si voi avea grija sa va „recomand” tuturor prietenilor si cunostintelor mele.

Singurul lucru pe care l-am solicitat ambilor colegi cu care am discutat a fost sa stabilim un interval cert pentru instalare care sa fie respectat. Se pare ca fie nu puteti, fie nu doriti sa faceti acest lucru. Din aceasta cauza va scriu acest mesaj, cu speranta infima ca ceea ce cer nu este imposibil de rezolvat pentru o companie de 391 milioane euro. Sper sa ma fi inselat si astept un raspuns urgent cu rezolvarea acestei situatii.

Doar ca o ultima mentiune adaug ca in ambele dati cand am sunat la serviciul de asistenta tehnica a trebuit sa astept aproximativ 20 de minute pana am luat legatura cu cineva si ca datorita informatiilor eronate privind instalarea comunicata de angajatii dumneavoastra am pierdut vremea asteptand in zadar in casa in loc sa fac altceva.

Cu stima,

Bogdan Paraschiv.

Evident ca in urma acestei epistole nu am primit nici un raspuns. Nu ma asteptam sa rezolve cineva solicitarea mea in urmatoarele 2 ore, dar nici asa, nici un raspuns. Speram ca macar cineva din echipa manageriala a firmei sa fi citit acest mesaj, macar la cateva zile dupa ce l-am trimis, si sa fi sesizat pericolul ignorarii lui. Sperante desarte!

Dar ca sa continui saga cu oamenii de la cablu, foarte pe scurt, a mai durat cam 10 zile pana am rezolvat cu instalarea si a mai fost nevoie de cateva telefoane pe la un amic care a lucrat pe acolo si care la randul lui si-a sunat amicii. Plus inca doua drumuri ca sa ridic inainte de sarbatori decodorul si modem-ul pentru internet mobil.

Deci destul de multa bataie de cap, dar mai ales, totul pe banii mei, ai clientului. Plus ca nu aveam nici o sansa sa am serviciul instalat inainte de 2011 fara un pic de ajutor din interior, in speta acel amic care lucrase pana de curand la R..-R.. si a stiut pe cine sa sune ca sa se rezolve. Trist in toata povestea asta mai este si faptul ca, desi astfel de situatii sunt frecvente cand vine vorba de institutiile publice din Romania, de data asta s-a intamplat cu o firma privata. O firma care isi trateaza in modul asta clientii, cred eu ca nu va avea decat de pierdut. Nu pot afirma cu certitudine ca R..-R.. va fi in viitor eliminata de pe piata de catre concurenta din domeniu, dar sunt sanse mari sa se intample asta mai ales daca pierd drepturile exclusive de televizare a meciurilor din Liga 1. Parerea mea!

Bogdan Paraschiv

Cum am trait concertul GNR din Bucuresti

27 Septembrie 2010 Lasă un comentariu

E ziua marelui concert! Guns N’ Roses e pentru prima data in Romania si eu am bilete. Plec de la servici ca de obicei si ma grabesc spre locul de intalnire cu sotia mea. Ajungem in jur de 6 pe la Romexpo si, din prima privire, ne dam seama ca s-ar putea sa dureze pana intram inauntru. In fata intrarii erau adunati multi fani si abia daca puteai sa iti dai seama unde incepe si unde se termina coada. Ne asezam si noi pe unde ni se pare ca e capatul si asteptam sa vedem ce se intampla. Si deoarece coada se misca cu viteza celor comuniste, mai putem sa aruncam cate o ocheada catre ceilalti fani. Multi dintre ei par mai in varsta ca mine, ceea ce desigur ca e o mare usurare. Eram aproape sigur ca voi fi printre cei mai batrani dintre cei care vor veni la concert, dar m-am inselat. Bineinteles ca au fost si multi pustani si tineri, dar per ansamblu media de varsta cred ca era mai ridicata decat la alte concerte.

In timp ce admiram un tatuaj cu Guns al unui barbat intre doua varste cu vesta de piele si maieu, simt un gol in fata. Coada a inceput sa se miste brusc. Dar tot asa de brusc se si opreste dupa vreo trei metri. Tot imi e greu sa vad ce anume se intampla in fata. De nerabdare ma uitam la ceas din 5 in 5 secunde, dar timpul trecea la fel de molcom. Nu era decat 6 si un sfert cand aud din stanga mea „Ce ai de te uiti atat la ceas?”

Ma rog, dupa inca vreo doua hopuri din astea ne pomenim inautru. Rasuflu usurat ca am scapat de cele 2-3 pustoaice care barfeau in spatele meu si zburd spre a doua intrare. Aici suntem perchezitionati si se intra aproape ca la un meci. Ca la un meci prost organizat pentru ca am stat destul de mult la coada pana acum. Unul dintre bodyguarzi striga: „Baietii la baietii, fetele la fete!” Avea o voce cam groasa si nu prea imi doream sa nimeresc la „perchezitie” la el. Cu abilitate am ales alta intrare si dupa ce intru astept linistit sa treaca si sotia mea. In fata ei, o alta fata incearca sa intre cu cablul de alimentare de la laptop; desi nu avea laptop-ul la ea, dar s-a nimerit sa aiba cablul. Dupa indelungi negocieri reuseste, si dupa ea intra si Mona.

Inauntru primul lucru pe care l-am vazut a fost o constructie undeva pe jumatate, intre Normal Ring si Golden Ring care obstructiona cam 20% din culoarul celor din zona normala. Dupa aceeea, al doilea lucru pe care l-am sesizat a fost un nor gros de fum care se ridica din capatul zonei normale. Am crezut intai ca era un incediu, dar multimea adunata in jurul respectivelor zone plus mirosul m-au lamurit: erau gratargii cu mici. Tipic balcanic!

Dupa ce am decis zona in care vom sta, am inceput, rabdatori, sa asteptam. Incercam, cam din cinci in cinci minute sa verificam daca s-a mai pus vreun vlajgan sau vreo pitipoanca de 2 m in fata noastra. Din fericire, curand s-a aglomerat suficient ca oamenii sa nu se mai miste prea mult. Pe la 19:30, la cat stiam noi ca incepe sa cante trupa din deschidere, evaluam iar situatia: Desi nu erau decat vreo 5-6 randuri de persoane intre pozitia noastra si gardul dintre cele doua zone, aveam in fata atat eu cat si sotia mea, minim 2 persoane avand peste 1,80 m. Iar exact in fata noastra doua pitipoance care pareau ca au gresit concertul. La fiecare doua cuvinte neaparat spuneau „Manca-ti-as”. Probabil ca cineva le-a pacalit spunandu-le ca Guns N’ Roses canta hiturile lui Sorinel Copilul de Aur sau ale lui Guta. Ma rog, daca faceam un efort ridicandu-ma pe varfuri sau cautand o deschidere anume, puteam vedea o bucatica din scena.

Dar asteptam si nu se intampla nimic. Tehnicienii tot faceau teste, pe unele ecrane rulau reclame si se auzeau, la volum mai scazut, cateva melodii. Toate pareau asemanatoare stilului de la „Chinese Democracy” dar nici una nu cred ca o mai auzisem. Si nici nu prea imi placeau asa tare.

Cam pe cand ma chinuiam sa imi amintesc cum ii cheama pe cei care ar trebui sa urce in deschiderea concertului, aud pe cineva in spatele meu care vorbea la telefon. Aflase ca la stiri anuntasera ca cei de la Guns N’ Roses vor intarzia la propiul concert, pentru ca la ora 19 erau inca in Viena. Ceilalti fani erau de parere ca nu e nimic iesit din comun, pentru ca cei de la Guns N’ Roses sunt recunoscuti pentru un astfel de comportament.

Putin dupa 8 urca in final trupa din deschiderea concertului. Tot nu imi amintisem cum se numesc, dar nu prea mai ma interesa chestia asta. Eram deja destul de obosit incat imi pierise mare parte din cheful de concert. Tot ce imi doream era un scaun confortabil. Plus ca nici muzica acelei trupe nu era de natura sa imi deschida interesul. Ei cantau un gen de hard-rock pigmentat cu multe injuraturi pe care nu l-am savurat niciodata. Era prea dur pentru gusturile mele, cu prea putin lirism in melodii, axat in mare parte pe riff-uri puternice de chitara. Tot ce imi doream era sa coboare de pe scena si sa urce Guns. Credeam ca vor urca imediat pe scena dupa ce trupa din deschidere va termina.

Dupa o ora cei de la „Danko Jones” se decid sa isi termine recitalul si pleaca de pe scena. Singurul lucru pe care l-am lamurit intre timp a fost numele formatiei, pe care l-am inteles dupa ce l-au repetat de vreo 3 ori in pauzele dintre cantece. Din pacate sperantele mele s-au spulberat incetul cu incetul. Scena a ramas multa vreme goala dupa ce au plecat cei de la „Danko Jones”. Si asteptarea era dublata de o oboseala chinuitoare. Chiar nu am inteles de ce marile concerte rock se tin in timpul saptamanii. Mi-ar fi placut sa fie sambata ca sa fiu destul de odihnit si sa nu imi pese daca stateam vreo cateva ore in picioare. Dar asa, din ce in ce mai mult ma tenta sa ies din zona unde stateam si sa caut undeva in spate un loc unde sa pot sta jos.

Se facuse 10 si noi tot asteptam. Fanii erau destul de linistiti, doar din cand in cand mai fluierau anemic sau huiduiau. Oricum cred ca nici o manifestare mai vehementa nu ar fi rezolvat nimic. Guns tot atat ar fi intarziat. Pitipoancele din fata au plecat si am avut pentru cateva clipe un culoar prin care vedeam binisor. Bineinteles ca nu a rezistat mult si a fost „umplut” de alti lungani. Odata cu concertul asta mi-am dat seama ca sunt destul de scund de inaltime si imi doream cu ardoare sa fi fost si eu macar cu 5 centimetri mai inalt.

In sfarsit au intrat. Cine a mai avut nevoie sa se uite la ceas ca sa vada la ce ora au venit? Important e ca au venit, nu? Dar cei care au intrat pe scena nu prea semanau deloc cu rebelii anilor `90 pe care ii stiam. Axl era cam grasut, iar ceilalti nu ii recunosteam. Si nici cand au inceput sa cante, nu am fost impresionat. Am recunoscut pe ici, pe colo o parte din tonalitatile lui Axl, si melodiile semanau parca cu alea pe care le-am ascultat eu candva. Dar nu erau nici pe departe la acelasi nivel calitativ. Dar sa mai asteptam, sa nu ma pronunt chiar de la primele 2-3 piese. Entuziasmul publicului scadea drastic la fiecare melodie de pe albumul nou, dar renastea furibund la piesele consacrate.

Dupa ceva timp, nu ma mai concentram deloc la muzica. Eram din ce in ce mai obosit, coloana ma durea, picioarele ma intepau si nu ma mai interesa deloc show-ul cu efecte pirotehnice pe care l-au pregatit cei de la Guns N’ Roses. Verific cu sotia mea si imi dau seama ca si ea e la fel de obosita. Ii propun sa cautam o zona in spate unde sa ne asezam cateva minute. E de acord imediat si incepem sa vedem cum reusim sa iesim din mijlocul multimii. Fanii pe langa care treceam nu erau prea multumiti de initiativa noastra, dar miscarea mi-a facut bine. Parca nu mai simteam chiar asa multe ace in talpa si coloana incepuse sa ma mai lase. In fine, dupa vreo doua melodii ajungem pe la jumatea distantei pe care credeam ca o avem de parcurs. Profitand de o rampa pe care trebuia sa trecem, ne dam seama ca intreaga zona era plina si ca nu am fi gasit nici un loc unde sa stam. Decidem atunci sa ne indreptam spre iesire. Si dupa ce am mai stat cateva minute in apropierea iesirii, am hotarat sa mergem acasa.

Pe ansamblu a fost un concert destul de slabut, compensand doar prin faptul ca Guns N’ Roses nu a mai fost niciodata in Romania. Am ramas dupa concert cu senzatia ca am fost desconsiderati ca fani datorita intarzierii si pacaliti de organizatori care au adus un fel de sosii in loc de artistii pe care ii asteptam. In plus am ramas si cu cateva intrebari, printre care de ce se duc unii oamenii constant la concerte? Pentru ca, de regula, melodiile din concert nu au cum sa sune la fel de bine ca in studio. Plus mare parte din fani nu vad nimic decat pe ecranele din zona scenei. Poate singura explicatie plauzibila este un show ingenios combinat cu multe efecte de luminii si pirotehnice. Pentru mine sunetul nu ar fi un punct forte al concertelor, pentru ca nu as fi dispus sa platesc bani doar ca sa pot asculta muzica foarte tare. Prefer sa folosesc castile pentru asta. Dar oricum e o intrebare la care nu pot raspunde singur si nici acum.

De ce m-am dus la concertul Guns N’ Roses din Bucuresti

27 Septembrie 2010 Lasă un comentariu

In seara de 21 Septembrie 2010 a fost un concert eveniment in Bucuresti, pentru ca a fost primul concert Guns N’ Roses in Romania. Nu stiu sigur despre voi, dar eu am asteptat acest concert de prin 1992. Eram la o ora de limba engleza cand mi-am dat seama prima data de lucrul asta. A fost o ora inedita, pentru ca pentru prima oara, doamna profesoara ne-a solicitat, noua elevilor, sa aducem o melodie in limba engleza care ne place, pentru a extrage versurile si a le traduce. Bineinteles ca pe vremea aceea nu exista Google si nici site-uri de unde puteai descarca versurile melodiilor. Asa ca un coleg a adus albumul dublu de la Guns N’ Roses „Use Your Illusion” si a recomandat sa ascultam si sa traducem „November Rain”. Recunosc ca nu ascultasem pana atunci cu prea mare atentie formatia asta si am fost foarte surprins de melodie. Pe loc am devenit, si am si ramas, fanul formatiei. Atunci a fost, probabil, pentru prima data cand mi-am dorit sa vina Guns N’ Roses in Romania. Desi, cred ca daca ar fi venit in perioada respectiva, probabil ca mi-ar fi fost greu sa fac rost de bani pentru a-i vedea.

Ulterior, Guns au trecut prin numeroase momente tulburi si multi dintre membri care au contribuit la „Appetite for Distruction” si „Use Your Illusion” au plecat. Axl Rose a ramas insa pe loc si a incercat sa refaca gloria pierduta incropind o trupa si lansand un nou album la finalul lui 2009. Multi cred ca au auzit de „Chinese Democracy” albumul despre care Axl Rose spunea ca se afla in lucru de prin 1995-1996. In 2005 deja fusese considerat drept cel mai scump album niciodata lansat, strangand deja 13 milioane de dolari la categoria costuri. Si, odata cu acest album trupa a decis din nou sa faca un turneu de promovare, care pe langa alte tari mai putin vizitate de trupele mari, a inclus si Romania.

Deci, dupa vreo 18 ani formatia mea preferata a decis sa includa si un concert in Romania. Totul parea perfect, pentru ca acum nu mai eram un elev care cu greu si-ar fi permis sa mearga la un concert mare. Si acum vreo 6 luni cand am auzit aceasta stire, m-am bucurat destul de mult. Ce nu stiam eu era ca, Guns N’ Roses care a venit la Bucuresti, nu prea semana cu formatia de acum 18 ani. Si dupa ce am gasit niste inregistrari de la concertele din acelasi turneu dar din alte tari, am fost destul de dezamagit. Axl Rose parea sa nu mai aiba vocea care l-a facut celebru, si nici nu prea mai arata ca in videoclipurile pe care le stiam eu. Mai mult, ceilalti membri ai formatiei cu exceptia lui Dizzy Reed, nu imi spuneau nimic. Iar apoi, cand am ascultat si albumul „Chinese Democracy”, care nu m-a impresionat prea tare, mi s-a zdruncinat serios dorinta de a merge la concertul asta.

Pana la urma, odata cu trecerea timpului ma gandeam destul de serios sa ma duc sa ii vad. Totusi, era vorba de formatia mea preferata inca de pe vremea cand eram elev. Si nu prea am mers la multe concerte in aer liber. Daca nu mergeam acum, atunci pentru ce formatie sa o fac?

In ajutorul meu, chiar cand eram destul de nehotarat, au venit colegii mei de munca care au aflat de pasiunea mea pentru Guns N’ Roses si au profitat sa imi ofere cel mai frumos cadou de ziua mea din ultimii ani. Asa ca, pe la finalul lui august, am transat definitiv problema: Merg la concertul Guns N’ Roses din Bucuresti!

A little tea, a little chat

notgettingenough's book reviews

CreativeMonkeyz

Website dedicat artei - contine tutoriale video (Photoshop, After Effects, Illustrator, Cinema 4D,etc.) si elemente grafice gratuite, precum si news-uri art-related si galerii inspirationale

Dollo zice Bine

Ideile sunt fundatia lumii

Ideile sunt fundatia lumii

simply bucharest: a league of gentlemen

Ideile sunt fundatia lumii

joc fecund

b a l e t r i s t i c ă

Defilări egocentrice

... rupte din coasta si suflet

David Gaughran

Let's Get Digital

Live to Write - Write to Live

We live to write and write to live ... professional writers talk about the craft and business of writing

bloguldelatara

D'ale gurii de prin gradina si curtea de la tara

%d blogeri au apreciat asta: